Adict.MyForum.ro

corbAAd · Administrator Data inscrierii: 25/Mar/2008 Mesaje: 6

Intrebari » Intrebari generale

Care e diferenta dintre consilierea psihologica si psihoterapie?

Consiliera psihologica este interventie psihologica (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale si / sau (b) in scopul preventiei si remiterii provocărilor emotionale, cognitive si de comportament. Consilierea psihologica se deosebeste de consilierea educationala/scolara. In timp ce consilierea educationala/scolara este focalizata pe probleme de educatie si cariera, consilierea psihologica implica interventia specialistului psiholog (sau asimilat) in optimizare personala si in îmbunătățirea problemelor psiho-emotionale si de comportament. Consilierea psihologica se deosebeste de psihoterapie. Numai psihoterapeutul poate face interventie psihologica pentru psihopatologie, in timp ce consilierul psihologic se focalizeaza pe optimizare si dezvoltare personala, nereguli psihologice sau de patologie somatica In care sunt implicati factori psihologici. Psihoterapeutul-psiholog are toate competentele consilierului psihologic.

Psihoterapia este interventia psihologica realizata stiintific si in spirit umanist (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale, (b) in scopul modificarii factorilor psihologici implicati in tulburarile psihice, psihosomatice si in tulburarile somatice si (c) in situatii de risc.

(definitii extrase din "Procedurile de atestare, acreditare si certificare" a Comisiei de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul Colegiului Psihologilor din Romania)
Care e diferenta dintre psiholog, psihiatru, psihoterapeut, consilier psihologic?
Un PSIHIATRU este inainte de toate un medic care dupa absolvirea facultatii de medicina, a facut si o specializare (rezidentiat) intr-una din ramurile medicinei, si anume psihiatria. Nu exista facultate de psihiatrie, cum cred unii. Psihiatrul ajuta oameni cu complicații psihice grave si extraordinar de grave - schizofrenie, psihoza maniaco-depresiva, demente etc - folosind in primul rand medicamente si abia apoi abilitatile sale de comunicare si de intelegere a
Psihoterapeutul iti da sfaturi si iti spune ce sa faci, nu?
Nu. In general, daca ai o problema si nu stii ce sa faci, e bine sa vorbesti cu un consilier psihologic sau cu un psihoterapeut, dar nu pentru a-i cere sfatul. Un terapeut bun nu va face acest lucru, ci te va ajuta pe tine sa gasesti raspunsurile de care ai nevoie. Solutia trebuie sa fie a ta, psihologul doar te ajuta sa ajungi la solutia respectiva, daca solitar nu ai reusit.

Cat dureaza o psihoterapie?
Nu exista un raspuns standard, pentru ca nici durata unei terapii nu este standard. Sunt persoane care pot beneficia de 2-3 sedinte de consiliere, iar altii merg ani de zile la psihanalist. Dar, In medie, cei mai multi vin la psihoterapie de 7-15 ori. Oricum, dumneavoastra sunteti cel/cea care decide daca si cat doriti sa continuati.
Exista asa numitele terapii centrate pe simptom, adica terapii care te ajuta sa rezolvi problema punctuala cu care ai venit si gata. Genul asta de terapii dureaza intradevar putin, maxim 10-15 sedinte. Exista apoi terapiile de tip explorator sau orientate spre insight (spre cunoasterea de sine), pentru cei care nu au neaparat o problema identificabila, ci pur si rudimentar vor sa isi dezvolte potentialul uman, vor sa fie mai fericiti si multumiti cu viata lor (nu ca in prezent ar fi nefericiti) etc. Genul asta de terapii dureaza intreadevar mai mult, luni si chiar ani de zile.
Retineti! Dumneavoastra sunteti cea/cel care decide cat timp doriti sa continuati o psihoterapie. Exista preconceptia ca un psihoterapeut te poate face sa te simti mai nefericit sau mai neajutorat decat esti, pentru a te tine cat mai mult in terapie si a profita dpdv financiar. In primul rand, e cam greu de facut asa ceva si in al doilea rand, o astfel de practica este complet neetica si sanctionabila de catre asociatiile profesionale. Daca mergeti la un psihoterapeut bine pregatit, atunci e putin probabil sa vi se intample asa ceva. Insa ideea ca un om merge la psihoterapeut pentru o anumita chestiune si ajunge sa vorbeasca despre multe altele nu este complet lipsita de adevar. Dar asta se intampla nu pentru ca psihoterapeutul ar manipula pacientul sau clientul, ci pentru ca adesea, atunci cand oamenii incep sa vorbeasca despre ei, despre viata lor, ajung sa identifice mai multe aspecte neclare sau problematice decat credeau initial.

oamenilor aflati in suferinta. Binenteles ca un psihiatru poate ajuta cu atat mai mult pe cei cu suferinte mai putin grave. Un psihiatru care vrea sa fie si mai bun in meseria sa, poate face o pregatire in plus, de genul unei formari in psihoterapie. Repet, asta pe langa facultatea de medicina de 6 ani si rezidentiatul de psihiatrie de 5 ani.
Pe de alta parte, PSIHOLOG este cel care a absolvit facultatea de psihologie. Din pacate, fara o pregatire in plus fata de facultate, un psiholog nu prea poate sa faca multe sau sa ajute pe cineva. De aceea, multi absolventi de psihologie mai fac fie un masterat intr-unul din domeniile aplicative ale psihologiei (psihologie organizationala, psihologie clinica etc.), fie o formare intr-o forma sau alta de psihoterapie.
Psihiatria si psihologia se completeaza reciproc, psihologia este mai mult despre omul normal, iar psihiatria despre omul bolnav.
Asadar, PSIHOTERAPEUT este:
1. fie un medic psihiatru care, pe langa facultatea de medicina si specializarea sa in psihiatrie, a facut si o pregatire separata intr-o forma sau alta de psihoterapie;
2. fie un psiholog care, pe langa facultatatea de psihologie si eventual un masterat de 2 ani, a facut si o pregatire separata intr-o forma sau alta de psihoterapie.

Consilierul psihologic este un psiholog care, pe langa facultatea de psihologie, a facut si un masterat de consiliere psihologica de 2 ani.
Un psiholog sau un psihiatru fara o pregatirea separata in domeniul psihoterapiei, confirmata de Federatia Romana de Psihoterapie sau de Colegiul Psihologilor din Romania, nu se poate numi psihoterapeut, dar poate aplica in mod informal tehnici psihoterapeutice.
Ce tarife pentru psihoterapie se practica in Romania anului 2007?

Depinde la cine si unde va duceti. Evident, la o clinica privata s-ar putea sa vi se ceara un pret mai mare decat la un cabinet privat, iar la acesta din urma, mai mult decat la domiciliul psihoterapeutului, desi pot exista si exceptii. Poate mai importante decat locatia sunt experienta si reputatia psihoterapeutului. Cele mai mari tarife de care am auzit - de 150-200 RON pentru o sedinta - le practica oameni destul de cunoscuti, care au fost intens mediatizati la radio si TV. Apoi, in ordine descrescatoare, sunt cei care, desi nu sunt foarte cunoscuti publicului larg, sunt cunoscuti si recunoscuti de cei din domeniu ca fiind “decanii” breslei, de la care cei mai tineri invata aceasta meserie. Tariful lor poate merge de la 65 la 120 de RON pe sedinta. Marea majoritate a psihoterapeutilor practica tarife cuprinse Intre 50 si 70 de RON pe sedinta, iar ocazional cate un terapeut incepator va va cere 30-40 RON

Cate sedinte pe saptamana?
In principiu, clientul decide de cate ori pe saptamana doreste sa mearga la terapeut. Presupunand ca ceea ce ii determina sa solicite o psihoterapie nu sunt chestiuni urgente, cei mai multi oameni iau aceasta decizie in functie de resursele financiare de care dispun. Altii isi doresc o rezolvare mai rapida, avand sentimentul ca trebuie sa rezolve cat mai repede problema care ii framanata si atunci solicita doua sau trei sedinte pe saptamana. Am știut mai demult un tanar domn care trebuia, in decurs de o saptamana, sa ia o decizie deosebit de importanta pentru viata sa si a familiei sale si care a solicitat patru intrevederi intr-o singura saptamana!
Dincolo insa de aceste aspecte evidente, trebuie sa stiti insa ca un ritm mai alert – de 2-3 sedinte pe saptamana, timp de cateva luni sau ani – presupune o regresie (in limbajul de specialitate) mai accentuata. Ce inseamna aceasta regresie? Nu se refera la un regres al starii initiale, la o inrautatire a situatiei sau a sentimentelor dureroase care aduc omul la psiholog, ci la o modalitate de a fi si de a relationa cu psihoterapeutul, in timpul orei de psihoterapie, mai apropiata de modalitatea de a fi si de a relationa specifica unor varste mai fragede. Mai simplu, metaforic vorbind, un ritm intens de sedinte scoate la suprafata copilul din dumneavoastra, cu toate ale lui. Si care-i problema? Ei bine, aceasta regresie presupune si o aducere aminte a emotiilor pătrunzătoare din copilarie, ceea ce pentru cei mai multi oameni este inconfortabil, dar tolerabil. Cu cat individul are o imagine de sine mai bine conturata, o personalitate mai stabila, este mai sigur pe el si mai linistit si multumit de sine, cu atat mai usor poate suporta aceste emotii. Problema este ca adesea, cei care solicita susținerea unui psihoterapeut, sunt oameni care sunt deficitari in aceste domenii. De aceea, pentru cei mai multi un ritm intens si o regresie pe masura este îndeajuns de dificila, iar pentru altii este de-a dreptul intolerabila. De exemplu, cei care sufera de tulburari bordeline sau tulburari psihotice simt adesea, intuitiv, ca nu pot tolera o întocmai regresie. Pe de alta parte insa, corespunzător psihanalizei, regresia este necesara si chiar indispensabila unui bun tratament, intrucat îngăduie o aducere la suprafata a acelor conflicte emotionale care stau la baza problemelor actuale. Regresia permite o calatorie in timp la momentul in care toate problemele actuale isi au originea.
In practica, cel mai adesea – in afara cazului in care clientul solicita altfel – se incepe cu o sedinta pe saptamana si ulterior, daca acesta doreste, frecventa sedintelor poate fi crescuta. Exceptie face psihanaliza unde un ritm mai intens de sedinte este necesar, daca nu chiar obligatoriu (psihanaliza inseamna cel putin trei sedinte pe saptamana). Insa si in acest caz se poate incepe cu ceea ce se numeste psihoterapie psihanalitica, cu o frecventa de o sedinta pe sapatamana, cu terapeutul si clientul fata in fata, iar ulterior frecventa sedintelor poate creste iar clientul se poate intinde pe canapea (atat canapeaua cat si frecventa crescuta a sedintelor stimuleaza aparitia regresiei, ceea ce este necesar desfasurarii unei bune psihanalize

Ce credeti despre psihoterapia la domiciliul clientului?
Ori de cate ori este posibil, pacientul trebuie sa se deplaseze la cabinetul psihoterapeutului deocarece nu se poate face psihoterapie in adevaratul sens al cuvantului la domiciliul pacientului. Exista multiple ratiuni in spatele acestei consideratii, majoritatea dintre ele tinand de dinamica relatiei dintre cei doi.
In cazul pacientilor netransportabili sau in cazul celor care refuza, din motive care tin chiar de tulburarea psihica pe care ei sau familia o acuza, se poate face o exceptie de la aceasta regula, cu intelegerea explicita a faptului ca aceasta nu este psihoterapie in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba o relatie terapeutica suportiva, bazata adesea pe sugestie si, in general, de scurta durata.

Psihoterapia are rezultat dupa ani de zile de stat pe canapea, nu?
Nu. Confundati psihoterapia cu psihanaliza. Prima dureaza 5-15-30 de sedinte, de la caz la caz, iar cea de-a doua dureaza intradevar ani de zile.

Daca citesc o carte sau mai multe de psihologie aplicata de genul “cum sa scapam singuri de depresie”, mai are vreun rost sa merg la psihoterapeut?
In primul rand, sunt carti si carti. Unele sunt niste mici bijuterii, altele sunt niste gunoaie – si, din pacate, ultima categorie predomina, din motive evident comerciale. Totusi, o carte buna va poate fi intradevar de ajutor, cu conditia sa o puteti deosebi, pe raftul librariei, de maculatura din jur.
Apoi, indiferent cat de buna ar fi o carte de acest gen si indiferent cat de perspicace ar fi cititorul ei, raman chestiuni neintelese si nerezolvate pe care numai o psihoterapie le poate aborda. Iata cateva argumente in acest sens:
1) o carte e scrisa la modul general, continand afirmatii care ar trebui, cel putin teoretic, sa se potriveasca tuturor sau majoritatii oamenilor. Dupa cum insa e ușor de constatat, fiecare dintre noi este unic si nu vom gasi in nici o carte, in afara celei scrise eventual de noi, o descriere exacta a noastra si a problemei noastre. La fel si in cazul solutiilor prezentate de obicei in astfel de carti: nici ele nu tin cont de particularitatile fiecaruia dintre noi. Pentru unii s-ar putea sa fie bune, dar cu siguranta nu pentru toti. Pe de alta parte insa, psihoterapeutul sau consilierul psihologic va tine cont nu numai de cunostintele sale generale din domeniul psihologiei umane, ci si de persoana dumneavoastra, cu toate aspectele ei particulare. Psihoterapeutul nu va aplica in mod mecanic niste tehnici de psihoterapie, invatate pe dinafara si utilizate in mod nediferentiat cu toti pacientii, ci va incerca sa foloseasca acele metode care se potrivesc fiecaruia cel mai bine.
2) Adesea, intr-o psihoterapie, relatia care se stabileste intre psihoterapeut si pacient este esentiala in privinta rezultatelor. Toate studiile importante arata ca relatia dintre cei doi – gradul de intelegere, empatie si comunicare dintre acestia – este cel mai important factor de predictie al rezultatului psihoterapiei. Cu alte cuvine, cu cat ai o relatie mai buna cu psihoterapeutul tau, cu atat sansele de reusita sunt mai mari. Din aceste constatari se poate concluziona ca o relatie cu un om este mult mai importanta decat o relatie cu o carte.
3) E adevarat ca o carte te poate ajuta sa vezi lucrurile altfel. Dar in esenta, depinde numai de tine cat intelegi si cum intelegi. Pe cand un psihoterapeut iti poate oferi posibilitatea de a experimenta perspective noi asupra ta insuti, pas cu pas. Pentru ca sunt lucruri despre noi pe care noi nu le stim, dar cei din afara noastra le vad. Daca vreti, o carte e ca o harta care iti indica pe unde trebuie sa o iei si, odata pornit la drum, esti singur si neincrezator. In plus, oricat de mult te-ai stradui sa vezi mai bine drumul, nu ai mai mult de doi ochi pentru a nimeri destinatia. Un psihoterapeut insa e ca un copilot care te insoteste pretutindeni, iti spune ce tu nu vezi si te incurajeaza sa mergi pana la capat.

Discutia dintre mine si un psihoterapeut este confidentiala?
DA. Nimic din ceea ce spuneti unui psihoterapeut nu poate fi spus de acesta unei alte persoane, nici chiar sotului/sotiei sau parintilor dumneavoastra, fara aprobarea dumneavoastra. Pastrarea confidentialitatii inseamna insa mai mult decat nedivulgarea catre o terta parte a celor discutate in sedintele de psihoterapie; inseamna inclusiv mentinerea secretului privind venirea dumneavoastra la psihoterapie.

Exista insa si cateva exceptii de la aceasta regula pe care trebuie sa le cunoasteti inainte de inceperea unei psihoterapii.
1. Unii psihoterapeuti, aflati la inceputul carierei, functioneaza sub supervizare, adica se sfatuiesc periodic cu un psihoterapeut mai experimentat despre modul in care va ajuta pe dumneavoastra. In acest caz, este nevoie ca psihoterapeutul sub supervizare sa dea supervizorului unele detalii despre dumneavoastra. Oricum, psihoterapeutul dumneavoastra ar necesită sa va informeze Inca de la inceput ca este sub supervizare si sa va ceara permisiunea de a se consulta cu un psihoterapeut senior.
2. O alta exceptie se refera la situatia cand afirmati, explicit sau implicit, ca intentionati sa va faceti vreun rau sau sa faceti altcuiva vreun rau fizic (amenintati cu ranirea sau uciderea unei alte persoane). In acest caz, psihoterapeutul are obligatia sa anunte Politia si Salvarea.
In pagina de Etica, puteti afla mai multe despre Confidentialitate.
Intr-o psihoterapie voi fi obligat sa spun mai mult decat vreau?
Cred ca intrebarea nu se refera atat la “obligarea” explicit formulata de catre psihoterapeut a pacientului de a spune “tot”, cat mai degraba reflecta teama de a nu fi convins, in mod indirect si subtil, de a vorbi si despre lucruri considerate tabu sau pur si simplu nepotrivite in context. Aceasta teama isi are originea in doua prejudecati: 1) ca psihoterapeutul poate citi mintea cuiva, stiind despre acesta mai mult decat era de dorit, si 2) ca psihoterapeutul te poate convinge de orice si te poate asigură oriunde doreste. Ambele prejudecati pacatuiesc prin faptul ca atribuie psihoterapeutului o vigoare de intelegere si manipulare mult mai mare decat in realitate.
De ce e nevoie sa vin mereu in aceeasi zi si la aceeasi ora? De ce psihoterapeutul meu nu este mai relaxat in aceasta privinta?
Abilitatea si responsabilitatea de a manegeria timpul fac parte din cerintele unei vieti structurate si stabile. A respecta un program inseamna a respecta niste limite, dupa cum sunt multe limite in viata care trebuie respectate. Psihoterapia nu are de ce sa faca exceptie de la aceste cerinte, in afara unor situatii de urgenta.
Referitor la durata sedintelor, trebuie precizat ca sedintele de psihoterapie dureaza, de obicei 50 de minute, iar cele de psihanaliza, 45 de minute. Din punctul de vedere al terapeutului, sedintele trebuie sa inceapa la timp si sa se sfarseasca la timp. Cei mai mult terapeuti, atunci cand au mai multe sedinte succesive intr-o singura zi, prefera sa inceapa la fix si sa termine la fara zece sau la fara un sfert, pentru a avea o mica pauza intre sedinte. De aceea, absolut orice minut in plus petrecut cu un client inseamna un minut in fără din pauza necesara. Pe de o parte, e o chestiune de respect fata de terapeut ca un client sa incheie atunci cand i se precizeaza ca sedinta s-a terminat, iar pe de alta parte, incapacitatea de a respecta aceasta limita spune multe despre personalitatea clientului.

Este natural ca noul meu psihoterapeut sa-mi spuna ca pot amana sedinta doar daca am un motiv serios (de exemplu daca "imi moare cineva")?
Da, este normal. Oamenii au tendinta - de care, de cele mai multe ori, nici nu isi dau seama - de a se opune explorarii psihoterapeutice. Este vorba de ceea ce, de la Freud incoace, se numeste "rezistenta". Rezistenta poate lua multe forme. Cert este ca pentru depasirea acestei rezistenta exista 2 conditii pe care cei mai multi psihoterapeuti, in excepțional cei de orientare psihanalitica, le pun la inceputul unei psihoterapii: 1) ziua si ora stabilita pentru psihoterapie nu poate fi schimbata, indiferent de motiv; 2) sedintele de psihoterapie se platesc, indiferent daca pacientul/clientul ajunge sau nu la sedinta. Ambele conditii sunt menite a pune o presiune asupra rezistentei clientului.

Psihoterapia poate da dependenta? Exista vreun risc sa devin dependent de psihoterapeutul meu?
In sensul tare al cuvantului dependenta, aceasta poate apare doar in masura in care aveti o personalitate de tip dependent! Adica sunteti in permanenta cautare a cuiva pe care sa va “lasati”. In sensul slab al cuvantului, si in terapiile profunde de lunga durata (ani), de orientare psihanalitica, poate apare o oarecare dependenta, perceputa in aparte in perioada de vacanta a psihoterapeutului sau atunci cand se apropie sfarsitul terapiei, dar aceasta dependenta este fireasca si de inteles in contextul unei psihanalize de durata si oricum nu pune dificultăți deosebite, fiind luata in calcul si anticipata de psihoterapeut care stie cum sa o gestioneze in favoarea dumneavoastra. In terapiile scurte, nu se poate vorbi de vreun pericol in acest sens, in afara cazului anterior mentionat, cand aveti o personalitate de tip dependent care va predispune la “agatarea” de cineva.

Ce dovezi exista ca psihoterapia este eficienta?
Dezbaterea privind eficienta psihoterapiei este aproape la fel de veche ca si psihoterapia insasi. Inca de pe vremea lui Freud se puneau sub semnul intrebarii rezultatele metodei sale.
Insa abia dupa 1950 au inceput sa apara si primele cercetari cu adevarat stiintifiice referitoare la acest subiect.
“Hans J. Eysenck, in anii ’50, si mai apoi S. Rachman la inceputul anilor ‘70 au facut mare valva publicand rezultatele cercetarilor lor care aratau ca psihoterapia nu este eficienta. In acelasi timp insa, aparatorii psihoterapiei clasice, Saul Rosenzweig (1954), Allen Bergin (1971, 1978) si Lester Luborsky (1954, 1975) au sustinut ca afirmatiile lui Eysenk si Rachman erau gresite si ca evidentele de care dispuneau sustineau ca psihoterapia este benefica. In 1977, Mary Lee Smith si Gene V. Glass au facut prima meta-analiza (adica o analiza a tuturor studiilor stiintifice disponibile pana la acel moment) privind efectele psihoterapiei, iar aceasta meta-analiza a schimbat profund natura acestei dezbateri. Smith si Glass au ajuns la concluzia ca psihoterapia era remarcabil de benefica si ca afirmatiile contrare se bazeaza pe date empirice nedovedite. In ciuda criticilor acestei meta-analize, a neajunsurilor ei sau a meta-analizei in sine ca metoda, eficienta psihoterapiei este din acest moment ferm stabilita si nu mai este un subiect de dezbatere.”
“Pana in 1993 existau mai mult de 40 de meta-analize privind psihoterapia in general sau anumit psihoterapii. In general, aceste meta-analize au aratat ca tratamentele studiate erau eficiente.”
“Din diferitele meta-analize realizate de-a lungul anilor, rezulta ca marimea efectului (“effect size” – o notiune statistica) relativ la eficienta absoluta a psihoterapiilor variaza intre 0,75 si 0,85. Asadar, facand o medie, o valoare estimativa rezonabila a eficientei psihoterapiei ar fi undeva in jur de 0,80. Un asemenea efect ar fi considerat un urmare larg in studiul statistic al stiintelor sociale, ceea ce inseamna ca un client care face psihoterapie ar fi mai castigat, in final, decat 79% din cei care nu au facut terapie.”
(fragmente extrase din “The Great Psychotherapy Debate – Models, Methods and Findings”, de Bruce E. Wampold, 2001)

Testele psihologice sunt folosite in psihoterapie?
Testele psihologice pot fi utile uneori, dar sunt arareori cu adevarat necesare in psihoterapie.
In fapt, cei mai multi psihoterapeuti nu le folosesc, poate si pentru ca utilizarea lor necesita o pregatire separata. Oricum, nici una din teoriile psihoterapeutice nu sustine necesitatea de a supune clientul unui test psihologic inaintea demararii unei psihoterapii. Cu siguranta, ele pot furniza atat psihoterapeutului cat si clientului un plus de informatii despre acesta din urma, dar in ce masura aceste informatii sunt utile si necesare intr-o psihoterapie e o chestiune discutabila.
Ocazional, veti intalni un psihoterapeut care va va recomandă sa incepeti o psihoterapie cu administrarea unui test psihologic (Rorschach, MMPI, PF16, CPI, Raven etc.). Daca nu va taxeaza in mod special pentru aceasta testare, sfatul meu este sa acceptati, altminteri nu stiu daca se merita.
Cel mai adesea, testele psihologice sunt folosite:
- in spitalele de psihiatrie (pentru a ajuta medicul sa puna un diagnostic si sa ia cele mai bune
masuri terapeutice sau pentru inlesnirea unei decizii in cazul comisiilor de pensionare);
- in laboratoarele de psihologie care testeaza candidatii pentru permis de conducere;
- in procesul de angajare sau de evaluare periodica efectuat de catre departamentul de resurse umane al unei companii;
- la angajare in unele institutii si organizatii speciale (politie, SRI etc.);
- in clinici si cabinete private, la cererea clientului doritor a afla mai multe despre sine.

Am auzit ca trebuie sa platesc sedintele la care nu pot veni, e adevarat?
Depinde de psihoterapeut si de intelegerea initiala cu acesta. Oricum, nu exista un consens printre psihoterpeuti daca pacientul ar trebui sa plateasca sedintele la care nu poate participa. La o extrema sunt psihoterapeutii care nu vor taxa sedintele neonorate de client. La celalalt capat, sunt psihoterapeutii (de obicei psihanalisti) care va vor preciza inca de la inceputul psihoterapiei sau psihanalizei ca va trebui sa platiti sedintele la care nu puteti veni, indiferent de motivul absentei (motivand ca, practic, dumneavoastra ati “inchiriat” un anumit interval de timp din timpul psihoterapeutului, daca il folositi sau nu e treaba dumneavoastra). In plus, in teoria psihanalitica exista si alte explicatii mai sofisticate legate de necesitatea taxarii sedintelor neonorate, legate de rezistenta psihica a pacientului la procesul psihanalitic, de exprimarea in variante deghizate a agresiunii sau a unor anumite aspecte transferentiale. In sfarsit, intre cele doua extreme, se situeaza majoritatea psihoterapeutilor, care va vor cere banii pe sedintele la care nu ati ajuns numai daca nu ati anuntat in prealabil absenta dumneavoastra.

Daca exista mai multe modele de psihoterapii, care e cea mai buna?
Dupa 1952, cand Hans Eysenk a concluzionat, in urma studiilor sale, ca psihoterapia (in speta, psihoterapia psihanalitica) nu este cu nimic mai buna decat efectul placebo si ca terapia comportamentala (pe care Eysenk nu o considera psihoterapie) are consecințe constructive mai mari decat efectul placebo, a inceput o adevarata efervescenta stiintifica in care fiecare dintre reprezentantii diferitelor scoli terapeutice dorea sa demonstreze ca teoria psihoterapeutica in care credea si in care se formase era cea mai buna. In fapt, astfel de dezbateri existasera si inaintea lui Eysenk, inca de pe vremea lui Freud, dar pana atunci acestea fusesera niste dezbateri bazate pe argumente teoretice si studii de caz. Meta-analiza efectuata de Smith si Glass in 1977 a stabilit definitv ca toate psihoterapiile studiate erau eficiente. Studiul lor a aratat insa si faptul ca acele terapii care se concentrau asupra unei problematici cat mai inguste erau si cele mai eficiente. De exemplu, s-a constatat ca tehnici precum desensibilizarea sistematica (vezi psihoterapia cognitiv-comportamentala) sau hipnoza, care sunt folosite cu succes intr-o arie restransa de comportamente-problema (eliminarea fobiilor sau modificarea unor obiceiuri indezirabile), au un efect mult mai mare decat psihoterapia centrata pe persoana, care are scopul unei dezvoltari generale. Totusi, diferentele dintre diferite psihoterapii nu erau considerabile, ceea ce i-a facut pe cei care au studiat aceasta problema sa fie de acord cu Luborsky si Singer, care in 1975, au dat faimosul verdict “Toata lumea a castigat si toti trebuie sa primeasca premii” (cunoscut ca “efectul Pasarea Dodo”, dupa numele personajului din “Alice in Tara Minunilor” care a facut afirmatia respectiva). Aceasta concluzie este sprijina de numeroase studii mai recente si mai bine realizate, care au demonstrat ca nu exista deloc sau exista foarte putine diferente in ceea ce priveste eficacitatea diferitelor psihoterapii per ansamblu.”
In extrem de putine cazuri, s-a demonstrat superioritatea eficacitatii unor psihoterapii in tratarea unor probleme specifice. De exemplu, este acceptat ca cele mai bune rezultate in tratamentul fobiilor il are terapia comportamentala, folosind tehnica desensibilizarii sistematice. Deasemeni, in cazul tulburarilor anxioase, in singular in cazul atacurilor de panica, s-a demonstrat ca o terapie bazata pe relaxare musculara, restructurare cognitiva, expunere la diversi stimuli si antrenamentul respiratiei (toata facand parte din terapia cognitiv-comportamentala) da rezultate in 80-100% din cazuri, ceea ce reprezinta o eficienta superioara tratamentului medicamentos. Rezultate superioare au fost obtinute si in cazul tratamentelor pentru fobie sociala si anxietate sociala bazate pe restructurare cognitiva, expunere la stimulii anxiogeni si teme pentru acasa. In sfarsit, tratamentul tulburarii obsesiv-compulsive pare a avea rezultate mai bune atunci cand este aplicata expunerea graduala la stimulii care genereaza teama si se dezvolta, impreuna cu pacientul, niste strategii de evitare a comportamentelor compulsive.”
In privinta depresiei insa, nu s-a reusit inca identificarea celei mai bune metode psihoterapeutice, desi unii cercetatori sustin superioritatea abordarii cognitiv-comportamentale.
Nu s-a ajuns la nici un fel de consens nici in privinta celei mai bune psihoterapii in cazul schizofreniei, tulburarilor sexuale, anxietatii generalizate, tulburarilor somnului sau in cazul tulburarilor de personalitate.”
(idei preluate din “Handbook of Psychological Assessment”, editia a treia, de Gary Groth-Marnat, 1999 )
Care este relatia dintre psihoterapie si credinta in Dumnezeu?
Cam aceeasi dintre medicina si credinta in Dumnezeu (sau oricare alta entitate suprema a unei religii). Adica, tin de registre diferite, care nu se exclud. Cred insa ca intrebarea dumneavoastra se refera la „aducerea” lui Dumnezeu in cabinetul de psihoterapie, la invocarea credintei si a lui Dumnezeu de catre pacient sau psihoterapeut.
Teoretic, exista trei situatii posibile in care Dumnezeu sau credinta in Dumnezeu sunt aduse in discutie:
• atat pacientul cat si terapeutul sunt persoane cu credinta, referirile la Divinitate fiind intelese si integrate de ambii protagonisti in mod firesc si benefic in cadrul psihoterapiei. Credinta in Dumnezeu poate fi o sursa de sprijin afectiv si moral nespus de importanta atat pentru cel aflat in suferinta, cat si pentru psihoterapeutul care isi ofera ajutorul sau omenesc si limitat.
• pacientul face referiri la credinta sa in Dumnezeu, fie pentru a-si explica unele aspecte din viata sa, fie pentru a se incuraja, dar psihoterapeutul nu crede si nu raspunde la aceste referiri. In acest caz, psihoterapeutul, chiar daca nu impartaseste convingerile religioase ale pacientului sau, nu trebuie sa contrazica pacientul sau sa incearce sa-l convinga sa renunte la credinta sa; dimpotriva, psihoterapeutul trebuie sa incerce a vedea lucrurile din perspectiva pacientului, a intelege locul si rolul pe care credinta il joaca in viata sa, pentru a se folosi, in sensul bun al cuvantului, de sprijinul pe care pacientul il gaseste in credinta.
• psihoterapeutul este cel care are o puternica credinta in Dumnezeu, in timp ce pacientul este mai degraba sceptic. In acest caz, ar fi o greseala daca psihoterapeutul ar incerca sa convinga pacientul ca numai credinta in Dumnezeu il va ajuta sa se vindece sau sa isi schimbe viata.
Aceste cosideratii tin, de fapt, de indatorirea mai generala a psihoterapeutului de a respecta punctul de vedere al pacientului.
Cum e corect, client sau pacient?
Se folosesc ambii termeni.
Traditional, termenul de pacient a fost folosit de catre Freud si scoala psihanalitica pe care a fondat-o. Atat Freud cat si cei care i-au urmat au fost medici si in mod firesc i-au numit pacienti pe cei care apelau la ei. In plus, ei intelegeau problematica psihologica umana folosind un model medical. Chiar daca intre timp psihanaliza s-a modernizat foarte mult, termenul de pacient a ramas larg folosit, al tinzand sa fie inlocuit cu cel de analizant. Legat de acest model medical, termenul de pacient implica existenta unei boli, a unei dereglari sau deviatii de la normal care are o cauza si deci un remediu pe care numai un specialist sau expert il cunoaste. Aceste implicatii exlud posibilitatea intrarii in terapie a indivizilor fara patologie, accentueaza imbalanta de tărie deja existenta in orice relatie terapeutica, si exonereaza individul de responsabilitatea schimbarii (nimeni nu e responsabil pentru boala sa si nimeni nu se trateaza singur).
Carl Rogers a propus, in lucrarea sa "Psihoterapia non-directiva" (1942), �nlocuirea termenului de pacient cu cel de client. Aceasta lucrare a pus bazele unui scoli terapeutice numite ulterior "terapie centrata pe client". Termenul de "client" este lipsit de conotatiile patologice ale termenului "pacient", exprimand convingerea ca cel care apeleaza la psihoterapeut nu este bonav, ci se afla �ntr-o situatie de impas, de blocaj a resurselor sale personale. De aceea consider ca termenul de client este mult mai adecvat, chiar daca are o rezonanta comerciala, dar exprima mai bine raporturile dintre cel care solicita niste servicii si profesionistul care i le ofera, fara alte implicatii legate de geneza obstacolelor psihologice sau de raportul de putere dintre cei doi.
Psihologul Sen Alexandru are un punct de vedere interesant. Dupa parerea sa, notiunea de client "prezinta avantajul de a defini fara ambiguitate relatia dintre psiholog si solicitantul de servicii psihologice in spiritul economiei de piata dar nu si pozitia aceluiasi client in cadrul demersului clinico-psihologic. Clientul care cumpara un obiect oarecare poate da indicatii asupra formei, dimensiunilor, calitatilor, utilitatii obiectului solicitat dar el nu intervine nemijlocit in confectionarea lui, participarea lui ramanand exterioara. Dimpotriva, cel ce se implica in intr-o relatie de "cumparare" de servicii psihologice nu le va putea obtine la un indice calitativ semnificativ decat in masura in care va fi in stare sa accepte rolul de "coautor" al demersului restructurant, de colaborator activ al psihologului si ca atare el va influenta in fiecare clipa desfasurarea acestui proces in toate etapele sale. De aceea, denumirea de subiect mi se pare mai potrivita acestui personaj esential al scenariului clinico-psihologic. De fapt, adeseori, sarcina ce ne revine ca psihoterapeuti este tocmai aceea de a ajuta unui "obiect" sa devina "subiect" in procesul rezolvarii dificultăților sale existentiale." (din cartea "Psihologia clinica in viziunea practicianului")
Intrebari » Intrebari despre clienti

Cand trebuie sa apelam la un psihoterapeut?
Nu cred ca exista niste raspunsuri foarte transante. In primul rand, nu "trebuie", caci nu ne obliga nimeni. Asadar, intrebarea ar trebuie reformulata "cand e bine sa apelam la un psihoterapeut?". In al doilea rand, cel mai modest si poate cel mai perfect raspuns este "cand simtim nevoia". Dar... 1. cat de mare trebuie sa fie "nevoia" si 2. despre ce fel de "nevoie" discutam? Aici e aici.

1. Unii se duc la dentist doar pentru a-si face un control periodic, altii se duc la cea mai mica durere iar altii numai atunci cand durerea devine insuportabila. Cam asa si cu mersul la psihoterapeut. Din pacate, cei din ultima categorie sunt majoritari.

2. Cred insa ca in spatele acestei intrebari se afla, de fapt, o alta intrebare: care sunt acele situatii de viata in care psihoterapia ne poate ajuta si deci ar "trebui" sa apelam la un psihoterapeut? Nevoi putem avea noi multe, dar probabil ca psihoterapia nu le poate rezolva pe toate, nu? Corect. Psihoterapia poate fi benefica in situatii foarte diverse, de genul:

a) atunci cand suferim de tulburari de anxietate, depresie, obsesii, fobii, tulburari sexuale, tulburari ale apetitului sau tulburari ale somnului, ticuri etc. (daca e sa folosim limbajul medical);
b) atunci cand ne simtim dezorientati sau incapabili sa ne regasim echilibrul dupa o pierdere sau un esec; in momentele noastre de slabiciune si vulnerabilitate, atunci cand avem trebuință de un sprijin temporar pentru a ne regasi pe noi sau pentru a "digera" o lovitura primita, pentru a-i gasi un sens si a trece mai departe;
c) atunci cand relatiile noastre cu ceilalti (rude, prieteni sau cunostinte) sunt deficitare, ceva nu se leaga dar nu stim ce, si oricum am da-o, nu iese bine; nu prea avem prieteni sau iubiti/iubite si nu stim de ce sau daca avem, relatia cu ei este un dezastru total; atunci cand ceilalti ne reproseaza lucruri pe care nu le intelegem sau daca suntem totusi de acord cu ei, nu stim cum putem indrepta lucrurile; atunci cand pur si necomplicat credem ca relatiile noastre cu cei la care tinem pot fi imbunatatite prin efortul nostru (nu al lor!);
d) atunci cand nu suntem multumiti de noi insine, de viata noastra, de realizarile noastre; atunci cand simtim ca pur si simplu ceva e in neregula cu noi insine; atunci cand simtim ca am fi putut avea o viata mai buna dar din motive care ne scapa, nu am reusit; atunci cand pur si simplu nu ne simtim bine in dermă noastra, fara a putea spune mai multe.

Cine sunt pacientii psihoterapeutilor?
Jerome Frank (1993) propune o impartire a pacientilor in cinci categorii. Acestea ar fi: psihoticii, nevroticii, cei zdruncinati din punct de vedere psihologic, cei al caror comportament creeaza probleme celor din jur si cei nemultumiti de ei insisi.

Psihoticii sunt cei care traiesc experiente halucinatorii, au idei delirante, nu isi pot indeplini rolul social si, per ansamblu, au pierdut contactul cu realitatea. In general se accepta ca aceste tulburari sunt determinate in mare parte de abnormalitati neurofiziologice, adesea cu importante componente genetice. Numarul acestor pacienti care apeleaza la psihoterapie nu este prea mare, datorita incapacitatii lor de relationare in plan real ca si multitudinii de servicii de care au nevoie, cel mai adesea in spitale si camine. Psihoterapia de suport, directionata catre imbunatatirea moralului pacientilor si a familiilor lor, o mai buna adaptare la stres si facilitarea reintegrarii sociale, poate si trebuie sa faca totusi parte din serviciile medicale oferite acestei categorii. Probabil datorita componentei organice, Frank conține in aceasta categorie de pacienti si pe cei cu afectiuni somatice cronice - de exemplu, diabet, epilepsie, scleroza multipla, etc - ca de pildă si pe cei cu afectiuni psihosomatice - de exemplu, astm, ulcer peptic, eczeme, etc. La primii, debilitarea psihologica poate fi mai importanta decat cea somatica, datorita stresului adaptativ, sentimentelor de inadecvare sociala si preocuparilor legate de viata si moarte. La cei din urma, cu afectiuni psihosomatice, stresul emotional care a contribuit la geneza bolii somatice poate fi explorat binefăcător in psihoterapie.

A doua categorie de pacienti ii include pe cei nevrotici, afectati aproape permanent de o situație afectica disforica, care afiseaza pattern-uri comportamentale inadecvate sau se prezinta cu plangeri somatice fara substrat organic. Desi factorii organici nu au fost complet exclusi, cele mai multe dintre nevroze implica factori psihologici, de genul deprivarilor si traumelor timpurii, care au afectat procesul de maturizare. De aceea, psihoterapia este considerata ca fiind tratamentul de alegere, uneori in conjunctie cu cel medicamentos, pentru acesti pacienti.

A treia categorie, a celor zdruncinati psihologic (si care corespunde categoriei DSM a tulburarilor de adaptare), este constituita din pacienti incapabili sa se adaptateze unor situatii stresante prezente, cum ar fi pierderile de orice fel (deces in familie, divort, plecarea de acasa a unui copil-adult, pensionare, concediere, etc), neintelegerile cu partenerul de viata, schimbarile in mediul de lucru (noi responsabilitati, un nou sef, schimbarea orarului, etc.) sau in familie (aparitia unui nou copil, intrarea in adolescenta a unuia dintre copii, etc.). Desi simptomatologia acestor pacienti poate lua acelasi aspecte ca si in cazul primelor doua categorii, in functie de severitatea stresorului, o scurta interventie psihoterapeutica este de obicei suficienta pentru resutaurearea echilibrului.

A patra categorie include pacienti care, prin comportamentul lor, produc suferinta sau stres celor din jurul lor, cum ar fi ”copii-problema,” sotii cu comportament abuziv, alcoolicii si cei cu comportament antisocial. In multe din tarile vestice si in special in Statele Unite, o parte din acesti pacienti (in distinct cei care abuza sau neglijeaza fizic si/sau psihologic iubitul de viata sau copii) sunt trimisi de catre instantele de judecata la psihoterapie, fie in mod obligatoriu fie ca alternativa la alte penalizari. Psihoterapia cu acesti gen de clienti este dificila, intrucat adesea clientul nu este motivat sa isi schimbe comportamentul, vazut ca acceptabil, in conformitatea cu sistemul propriu de valori deviante.

Ultima categorie, a celor nemultumiti de ei insisi, este adesea formata din acei membri ai societatii care au un statut social si educational peste medie. Preocuparile lor se centreaza in jurul chestiunilor de identitate, de exploatare a potentialului lor creator si adaptativ. Sunt oameni nemultumiti de raspunsurile gasite la marile intrebari legate de existenta, care stiu ca pot lua de la viata mai mult decat o fac in prezent si care sunt intr-o permenenta cautare si evolutie. O parte din ei sunt atrasi de psihoterapie, iar alta parte se indreapta catre miscarile spirituale si religioase. In general, aceasta categorie prefera modalitatile de psihoterapie orientate catre explorarea de sine si cu un inchegat sistem explicativ, de genul psihanalizei freudiene sau jungiene, si mai putin catre cele comportamentale, centrate pe actiune.

Frank, J. D., & Frank, J. B. (1993). Persuasion and healing. A comparative study of psychotherapy. Baltimore: The John Hopkins University Press.
Intrebari » Intrebari despre clienti

Daca exista mai multe moduri de psihoterapii, de unde stiu eu care e cea mai buna pentru mine?
Grea intrebare! Toate studiile stiintifice au aratat ca aproape toate tipurile de psihoterapii sunt, per ansamblu, la fel de bune. Mai mult, ceea ce conteaza cel mai mult in eficienta unei psihoterapii, nu este teoria care sta in spatele acelei terapii, ci calitatea relatiei cu psihoterapeutul respectiv. Personal sunt convins ca psihoterapeutul e mai important decat terapia, ca experienta si calitatile umane ale celui care te asculta, intensitatea si onestitatea relatiei pe care o ai cu acesta sunt mai importante decat tipul de psihoterapie, indiferent daca e vorba de terapie psihanalitica, terapie cognitiv-comportamentala, terapie centrata pe client, gestalt terapie sau analiza trazationala. Psihoterapiile nu sunt precum medicamentele: pentru o anumita boala, iei un anumit medicament si nu altul. Si asta pentru ca, in ciuda diferentelor teoretice dintre ele, psihoterapiile au mult mai multe in comun decat elemente care le separa – cel putin in privinta elementelor esentiale, care conteaza cu adevarat.
Si totusi... nu tuturor li s-ar potrivi orice terapie. La urma urmei, exista o diversitate de terapii pentru ca exista o diversitate umana care le-a creat, pe baza unei diversitati de nevoi. Pentru unii, psihanaliza lui Freud si a urmasilor sai (tin totdeaua sa precizez aceasta nuanta) e o revelatie, in timp ce pentru altii e un non-sens. Dupa cum terapia cognitiv-comportamentala pare unora cea mai simpla, mai directa si mai de bun simt metoda de tratament, iar altora un tratament superficial, care peticeste in loc sa repare, care poate satisface clientul doar pe o perioada scurta de timp. Si asa mai departe... Oricum, aceasta alegere e mult mai importanta pentru cel care doreste sa se formeze ca psihoterapeut, pentru ca trebuie sa creada in ceea ce predica, decat pentru potentialii clienti, pentru care importante sunt mai degraba rezultatele decat modalitatea de obtinere a lor.
Asadar, ce fel de psihoterapie crezi ca ti se potriveste?
O modalitate de a gasi un raspuns este aceea de a te documenta in legatura cu diversele tipuri de psihoterapii, fie din carti, fie de pe internet. Probabil este cea mai buna metoda.
Un alt mijloc ar fi acela de a sta de vorba cu diversi psihoterapeuti, de diverse orientari. Unii iti vor place, altii mai putin, desi calitatile lor umane vor juca probabil un rol mai important in aceasta impresie decat teoriile psihoterapeutice in care cred. Nu in ultimul rand, o discutie cu cineva care a fost deja clientul unui psihoterapeut te poate ajuta sa te decizi, desi majoritatea clientilor nici nu stiu ca exista mai multe feluri de psihoterapii si nici nu intreaba psihoterapeutul ce fel de terapie practica.

Nu are rost sa apelez la un psihoterapeut pentru ca situatia mea e atat de disperata incat nu exista solutie. De ce as incerca?
Din punct de vedere logic, afirmatia este corecta, intrucat prin definitie o situatie disperata este cea care nu pare a avea nici o solutie. Si totusi, in realitate, exista putine situatii cu adevarat disperate. Si as indrazni sa spun ca, de fapt, exista intotdeauna o solutie: acceptarea situatiei si a consecintelor sale. E adevarat ca o astfel de solutie nu rezolva situatia, dar cel putin ponderează stresul. Lasand insa la o parte acele situatii in care acceptarea este singura solutie (mortea cuiva drag e exemplul tipic), afirmatia de mai sus ma duce cu gandul la genul de afirmatii, destul de tipice, pe care le face un om cu depresie majora (o boala psihica grava in care omul abandoneaza complet lupta, renunta la viata si nu mai vede nici un rațiune sa traiasca). Si totusi psihiatria (mai mult decat psihologia) poate ajuta chiar si in acest caz - am vazut oameni recuperati binisor dupa un episod de depresie majora. Ce vreau sa spun cu asta este ca si in cazul cel mai grav, al disperarii pornite dintr-o boala psihica grava, se poate face ceva. Cu atat mai mult atunci cand disperarea afisata e doar o impresie de ocazie a cuiva coplesit de greutatile unei vieti altminteri normale.

Suferinta mea este unica, nimeni n-ar sti ce sa-mi faca sau sa-mi spuna... De ce as merge la un psihoterapeut?
E adevarat ca fiecare om este unic in felul sau, dar daca am fi atat de unici incat sa nu se poata generaliza nimic de la un om la altul, atunci nu ar mai exista nicio stiinta despre om, nici medicina, nici psihologie, nici antropologie, nici sociologie etc. Ne asemanam mult mai mult decat ne diferentiem - ca doar suntem cu totii homo sapiens. Chiar si in plan psihologic ne asemanam foarte mult - altminteri nu am intelege nimic din psihologia personajelor unei carti sau unui film. Pe de alta parte insa, e adevarat ca nu exista doi oameni care sa gandeasca sau sa simta excat la fel, care sa fi trait exact aceeasi experienta de viata, dupa cum nu exista doi copaci identici pana la ultima frunzulita din varf. Cum se descurca atunci un psiholog sau un psihoterapeut? Daca oamenii ar fi identici, psihoterapia ar fi o STIINTA: in cazul X, aplici tehnica Y samd. Cum insa lucrurile nu stau chiar asa si fiecare om are particularitatile lui, psihoterapia devine o ARTA a aplicarii nuantate si variate a unor tehnici si principii, care sa se potriveasca omului concret, din cabinetul de terapie, si nu omului teoretic din cartile de psihologie.

Am auzit ca e posibil sa divortezi in urma unei psihoterapii, e adevarat?
Da, e adevarat, dar nu e obligatoriu. Multi clienti se tem ca psihoterapia va cauzează o succesiune de schimbari in modul in care se privesc pe sine si relatiile cu ceilalti, in rarisim cu cei apropiati, si ca aceste schimbari vor duce la deteriorarea unora dintre relatii. Este adevarat. Psihoterapia schimba oamenii si, implicit, relatiile lor. Cum? Fiecare teorie psihoterapeutica are un raspuns in termeni diferiti. Dar, in general, este vorba de schimbarea modului de a vedea lucrurile.
Si, uneori, poate sa nu iti placa ceea ce vezi, dar tocmai asta te mobilizeaza sa iei masuri si sa indrepti lucrurile.
Am fost invatat ca atunci cand un client imi solicita ajutorul intr-o problema legata de relatia de cuplu, sa precizez de la inceput ca e posibil ca in urma psihoterapiei, relatia dintre cei doi sa nu reziste si sa ii dau clientului probabilitatea de a alege daca, stiind acest lucru, doreste sa continue totusi terapia. Explicatia pe care o dau suna cam asa: “Problemele de cuplu nu tin numai de unul dintre parteneri, ci de amandoi. De aceea, pentru imbunatatirea relatiei, ar fi nevoie sa veniti amandoi fie intr-o terapie de cuplu, fie in terapii individuale separate. Adesea, cel care vine la psihoterapeut este persoana cea mai matura si mai adaptata dintre cei doi, care realizeaza cel mai bine necesitatea unei schimbari. Exista asadar din start o mica diferenta intre dumneavoastra si prietenul dumneavoastra. Daca eu va voi ajuta numai pe dumneavoastra in aceasta psihoterapie, ma tem ca aceasta distanta va creste, ceea ce ar putea duce la o ruptura. Este decizia dumneavoastra daca va asumati acest risc si ramaneti in terapie sau renuntati.”

E posibil ca in psihoterapie sa descoper ceva despre mine care sa nu-mi placa?
Cred ca intrebarea se refera la teama de a nu descoperi ceva ce, intr-un fel sau altul, oricum banuiati despre dumneavoastra, dar ati evitat pe cat posibil sa va confruntati cu aceasta banuiala, indiferent daca este adevarata sau nu, tocmai din teama de a nu ajunge la concluzia ca este adevarata.
De exemplu, sunt oameni care, in ciuda realizarilor lor deosebite, s-au simtit intotdeauna niste impostori care au reusit din intamplare sa ii pacaleasca pe ceilalti; oameni care, in ciuda aprecierilor celorlalti, au simtit mereu ca nu merita aceste laude. Altii, desi au o viata de familie satisfacatoare si declara adesea ca isi iubesc concubinul si copii, au simtit intotdeauna in adancul sufletului lor ca, de fapt, nu le pasa de ei. Exista oameni exemplari din multe puncte de vedere care au simtit intotdeauna ca e ceva profund in neregula cu ei. Toti acesti oameni se tem ca psihoterapia le va confirma aceste temeri, ca ii va obliga sa accepte cel mai negru cosmar al lor.
Initial, aceste temeri s-ar putea sa nu fie evidente desi, la un anumit nivel, probabil multi dintre clienti au trebuit sa depaseasca intr-o oarecare masura aceste temeri pentru a intra intr-o terapie. In terapiile de scurta durata, e putin probabil ca pacientul sa ajunga sa se confrunte cu ceea ce il sperie ca ar putea fi adevarat. In terapiile de lunga durata insa, aceste temeri sunt activate in mod inevitabil si individul se va stradui pe cat posibil sa evite confruntarea cu ele (inclusiv prin abandonarea precoce a terapiei). Desi, pe de alta parte, acelasi individ isi doreste aceasta confruntare in speranta ca temerile sale vor fi infirmate. E asadar o lupta care se da intre fracțiune disfunctionala din noi si partea sanatoasa, intre frica de abis si aspiratia spre inalt.

Cum sa imi aleg psihoterapeutul?
Daca am inteles eu bine, ati vrea sa va spun cum sa alegeti un psihoterapeut in care sa aveti incredere ca va va ajuta. Pe situl oficial al FRP exista o lista de psihoterapeuti, dar in mod evident nu exista calificative de genul "psihoterapeut bun", "psihoterapeut prost" pentru cei de pe lista. Practica psihoterapiei este o meserie liberala, ca si a doctorilor, a avocatilor, a micilor mestesugari etc. si fiecare traieste de pe urma clientelei sale. Clientela pe care fiecare si-o atrage cum poate, fiecare considerandu-se in sinea lui un bun profesionist. De aceea, nu exista si nu va exista niciodata un consens privitor la "cine e cel mai bun psihoterapeut".
In lipsa unor astfel de aprecieri oficiale, cea mai buna cale de urmat este aceea de a apela la experienta celor care au vizitat deja un psihoterapeut, pe care il pot recomanda sau dimpotriva.
Un alt criteriu dupa care v-ati putea alege un psihoterapeut este, evident, experienta acestuia - cu cat e mai vechi in bransa, cu atat sunt mai multe sanse sa fie un bun psihoterapeut, desi nu exista garantii nici in aceasta privinta.
Tipul de psihoterapie pe care il practica unul sau altul v-ar putea ajuta sa faceti o alegere. Daca, de exemplu, credeti ca problemele dumneavoastra se datoreaza unor factori inconstienti care isi au sorgintea in copilaria dumneavoastra, factori pe care ati dori sa ii intelegeti, atunci e mai bine sa apelati la un psihoterapeut de orientare psihanalitica. Daca, pe de alta parte, credeti ca problemele dumneavoastra se datoreaza strict contextului prezent, unui mod inadecvat de a gandi sau unor obiceiuri proaste de care vreti sa scapati, atunci e mai bine sa mergeti la un psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala.
Pana la urma, cel mai bun psihoterapeut este cel care vi se potriveste, indiferent de orientarea teoretica, de varsta sau experinta acestuia.
Pana la urma, psihoterapia este o intalnire, in sens psihologic, intre doi oameni, din care unul are o problema iar celalalt nu se simte coplesit de problema primului. Si la urma urmei, daca mergeti la un psihoterapeut si simtiti ca ceva nu se leaga in relatia terapeutica cu el, daca simtiti ca nu va intelege sau ca incearca sa va impuna un anumit mod de a gandi sau de a vedea lucrurile strain de dumneavoastra, nu aveti decat sa renuntati la psihoterapeutul respectiv si sa incercati la altul. Oricum, nimeni nu va poate da nici un fel de garantii, nici ca va va place un anume psihoterapeut (poate nici chiar cel mai bun, daca ar putea spune cineva cine este acela), nici ca va va ajuta intradevar sa va rezolvati problemele. Asadar, sfatul meu este sa va faceti curaj, sa mergeti la un psihoterapeut, si mai departe vedeti dumneavoastra daca va place sau nu, daca va ajuta sa nu. Totul e sa incercati.

Ce ar trebui sa fac daca nu imi place psihoterapeutul meu?
Nu exista un raspuns standard. In inițialul rand, depinde de cat de mult va displace si cand anume va displace. Daca va displace adânc modul in care vorbeste, felul in care va trateaza, lipsa de maniere, graba de a da sfaturi etc., atunci nu e nimic de facut decat sa va cautati in alt terapeut. Daca e vorba doar de chestiuni minore, poate merita sa aveti putina rabdare. Legat de « cand anume » va displace, aici trebuie spus ca daca vi se intampla la inceputul terapiei, cand nu-l cunoasteti prea bine, e posibil sa proiectati, adica sa atribuiti unui om despre care nu stiti mare lucru niste trasaturi, motivatii si intentii care nu ii apartin. Daca insa a trecut ceva vreme de cand ati inceput terapia si sunteti din ce in ce mai nemultumit/a de terapeutul dumnevoastra, atunci e mai probabil ca impresia pe care v-o face sa fie mai aproximativ de realitate. Oricum, nici intr-un caz, nici in celalalt, nu e usor de spus daca nemultumirea dumneavoastra se datoreaza unei cauze obiective, legate de terapeutul respectiv, sau e doar in capul dumneavoastra.
La urma urmei, de ce ar fi important de facut aceasta diferentiere? Ati putea spune, nu imi place si gata, nu conteaza de ce, trebuie sa renunt la acest psihoterapeut, nu mai e nimic de facut. Ba da, este, si inca ceva foarte util pentru psihoterapia dumneavoastra: discutati cu terapeutul ce anume nu va place la el/ea. In cadrul formarii lor profesionale, psihoterapeutii sunt educati si pregatiti sa nu reactioneze la opinii negative asa cum fac de obicei majoritatea oamenilor. Ei stiu ca uneori ceea ce nu ii place unui client tine mai degraba de personalitatea clientului decat de ei insisi si de aceea nu se supara daca exprimati o opinie nu tocmai favorabila despre ei. Mai mult chiar, vor dori, si ar trebui sa doriti si dumneavoastra sa faceti acest lucru, sa discute cu dumneavoastra despre ceea ce va place si ceea ce nu va place la el/ea. Si asta pentru ca este posibil ca ceea ce va place si ceea ce nu va place la un psihoterapeut sa reprezintă un excelent punct de plecare in psihoterapie, daca terapia abia a inceput, sau un clipă de cotitura favorabil pentru mersul terapiei, daca sunteti mai avansat, pentru ca releva ceva teribil de personal si autentic despre dumneavoastra. La urma urmei, cei mai multi oameni vin in terapie pentru dificultati de ordin relational, iar ceea ce ne place sau ne displace la un om tine nu numai de omul respectiv, ci si de noi, chiar daca uneori nu ne dam seama sau nu stim de ce simtim intr-un fel sau altul. Psihoterapia este o excelenta oportunitate de a afla.

Care sunt calitatile unui psihoterapeut eficient?
(dupa "Psihoterapie - notiuni introductive" de Angela Ionescu)
Indiferent de orientarea terapeutica de care apartine, este important ca terapeutul sa dea dovada de o capacitate empatica dezvoltata, care sa-i permita sa „se puna �n pielea” clientului sau, sa-i �nteleaga sistemul de credinte si de valori, sa intre �n rezonanta cu nevoile, trairile si dorintele acestuia, astfel �nc�t sa-l poata �nsoti realmente �n demersul de autocunoastere si de restructurare personala. Psihoterapeutul are datoria de a sti sa mentina echilibrul adecvat �ntre implicarea emotionala si distantarea afectiva fata de pacient si problematica acestuia. Psihoterapia presupune o atitudine calda, suportiva, de �ntelegere si acceptare din partea terapeutului, fara �nsa a se identifica cu clientul, fara a-i prelua nelinistile si suferintele, pentru ca �n felul acesta nu-l mai poate asista eficient. Cel care apeleaza la terapie nu are nevoie numai de un umar pe care sa pl�nga si, cu at�t mai putin, de cineva care sa pl�nga �mpreuna cu el; el simte nevoia unei prezente ferme, calme, care poate suporta durerea si suferinta umana fara sa fie coplesita si care poate insufla curaj si pofta de viata. De aceea, relatia psihoterapeutica necesita, �n acelasi timp, obiectivitate, realism si atentie din bucată terapeutului, care sa-i permita acestuia sa se detaseze de problematica pacientului, ram�n�nd �n contact permanent cu omul din fata sa. O calitate importanta ceruta de exercitarea profesiei de psihoterapeut este flexibilitatea, capacitatea de adaptare creativa si continua la situatia si persoana concreta cu care lucreaza. Dat fiind at�t faptul ca nu exista doua persoane cu aceeasi structura sau cu aceeasi problematica psihica, c�t si acela ca �n psihoterapie fiecare caz reprezinta un univers ce se cere descoperit, mobilitatea si maleabilitatea terapeutului �n a-si alege instrumentele de lucru si maniera de abordare a clientului sunt atuuri de necontestat. De asemenea, creativitatea si curajul de a explora unele directii mai putin faimoase sau incomode, combinate cu intuitia si bunul simt dau adesea cele mai bune rezultate. Respectul fata de om, �n general, si fata de persoana din fata sa, �n particular, constituie un alt atribut al terapeutului eficient si care se �mbina str�ns cu onestitatea. �n lucrul cu omul, sinceritatea este o conditie de baza, iar lipsa ei este resimtita imediat si amendata prin deteriorarea relatiei.

Intrebari » Intrebari despre psihoterapeuti
Psihoterapeutul meu isi desfasoara practica la domiciului sau. E bine?
Intr-o lume ideala, nu ar fi indicat. Pacientul este oricum angoasat si timorat de perspectiva de a se destainui unui necunoscut; daca mai face acest lucru si la domiciului “necunoscutului”, demersul devine si mai dificil. Dar… cumplit de multi psihoterapeuti recurg la aceasta solutie, intrucat inchirierea unui cabinet ar spori foarte mult costurile. Asadar, daca nu va deranjeaza in mod deosebit, puteti merge si acasa la psihoterapeutul dumneavoastra…
Intrebari » Intrebari despre psihoterapeuti

De ce nu poate fi psihoterapeutul autentic?
Psihoterapeutul nu poate fi original 100%. Autentic e, speram noi, un prieten cu care stai de vorba, e un parinte sau un fiu. Psihoterapeutul nu e nici prieten, nici parinte, nici fiu. Eu un profesionist care isi face meseria. Meseria care are arta si stiinta ei, bazata pe niste teorii si niste reguli. A fi autentic ar insemna sa lasi la o parte toate teoriile si tehnicile si sa vorbesti cu omul ca atunci cand iesi cu amicii la o bere. Dar asta nu mai e terapie si nu e de ajutor.

Pe de alta parte, este nevoie de o anumita autenticitate, altminteri terapeutul pare un actor care joaca prost un rol. Autenticitatea vine din experienta, autocunoastere, relaxare. Un incepator care este stresat, anxios, care spune replici ca din carte, va parea intradevar inautentic.
Ce poate sa-mi spuna un strain mai bine decit stiu eu?
Un strain iti poate spune ceea ce nu poti vedea tu insuti. Cred ca ni s-a intamplat tuturor sa ne suprinda impresia pe care am facut-o cuiva la un moment dat, impresie întreg diferita de modul in care credeam ca suntem perceputi. Ceea ce demonstreaza ca felul in care ne vedem noi insine si felul in care ne vad ceilalti nu este intotdeauna unul si acelasi. Dar ce importanta are cum ne vede unul sau altul? Uneori nu are nici o importanta, dar daca mai multe persoane ne vad in acelasi mod, iar noi nu ne dam seama, ar merita sa ne punem intrebarea „de ce suntem perceputi astfel?”.
Din cele spuse pana aici, concluzia logica ar fi aceea ca ar trebui sa intrebam pe cat mai multi ce parere au despre noi si nu neaparat sa mergem la un psihoterapeut pentru a afla ceva ce noi nu stim. Insa un psihoterapeut este astfel pregatit incat sa va pune la dispoziție o parere care sa isi aiba originea cat mai putin in propriile lui/ei idiosincrazii si prejudecati de perceptie interpersonala. In plus, un psihoterapeut nu are nici un pretext sa evite sa va spuna adevarut, spre deosebire de amici, colegi si subalterni care au tot interesul sa mentina o relatie acceptabila social si profitabila, dpdv personal, cu dumneavoastra. In sfarsit, tot la acest capitol, ar trebui punctat ca un psihoterapeut este capabil sa vada acolo unde altii nu pot vedea, si anume in zona mai umbrita a personalitatii noastre, numita inconstient. De fapt, important nu este ce vede psihoterapeutul (la ce-i foloseste?), ci ceea ce veti reusi dumneavoastra sa vedeti in dumneavoastra, cu ajutorul binenteles al psihoterapeutului. Psihoterapia este o calatorie, o explorare a propriei persoane. E oarecum limitant sa presupui ca nu are rost sa pleci la drum, intrucat stii tot ceea ce ai putea vedea sau descoperi de-a lungul lui.
Este recomandat sa avem un psihoterapeut de sex opus?
Nu cred ca este nici recomandat, nici nerecomandat. Pentru cei mai multi, nu conteaza daca psihoterapeutul lor este de acelasi gen cu ei sau nu. Daca insa aveti o preferinta, este normal sa va alegeti terapeutul pe care il doriti. Singura precizare ar fi aceea ca e bine sa stiti de ce faceti alegerea respectiva sau, daca nu sunteti siguri (ceea ce e cazul celor mai multi), vorbiti despre asta in terapia dumnevoastra.
De exemplu, o domnisoara si-ar putea dori sa faca o terapie cu un domn terapeut si nu cu o femeie terapeut. Pur si simplu nevestele nu ii inspira incredere. In acest caz, daca s-ar duce la o femeie psihoterapeut, probabil nu ar reusi, daca nu este foarte perseveranta, sa progreseze prea mult datorita lipsei de incredere si ar renunta prematur la terapie. Decat un asemenea deznodamant, ar fi fost intradevar mai bine daca mergea de la inceput la un terapeut barbat.
Exista insa si cazuri in care cea mai buna terapie ar fi aceea cu un terapeut din categoria celor pe care NU ii doriti. De ce? Pentru ca astfel va obligati sa va confruntati cu propriile temeri si angoase, scoase la iveala de intalnirea cu terapeutul nedorit, invatand mai multe despre dumneavoastra intr-un timp mai scurt.
Revenind la exemplul de mai sus, domnisoara noastra, hotarata sa se confrunte cu propriile ei limite si nelinisti, ar putea merge la o femeie terapeut, i-ar spune de la inceput ca nu are incredere in femei, ar discuta pe larg despre aceasta lipsa de incredere si in final, ar reusi poate sa afle ceva despre sine, legat de relatiile cu alte femei. Probabil ca daca ar fi mers la un barbat terapeut, ar fi reusit sa afle aceleasi lucruri dar intr-un ritm mai lent si mai putin neplacut.
Intrebari » Intrebari despre psihoterapeuti
In ce masura credeti ca psihoterapeutul ar trebui sa si asume responsabilitatea de a influenta?
Chestiunea responsabilitatii de a influenta e destul de complicata. Chiar daca in mod declarativ nici un bun terapeut nu va da vreodata sfaturi - desi, din pacate, mai aud povesti de genul "mi-a zis terapeutul sa il parasesc" sau "mi-a zis sa ma implic mai mult in relatie" - totusi nu se poate nega ca exista o anumita influenta, intr-o directie sau alta, pe care terapeutul o exercita. Avand, pe de o parte, anumite cunostinte teoretice, iar pe de alta parte, experienta accesului in zonele intime ale multor oameni, NU AI CUM sa nu iti faci o parere despre ce e bine si ce nu. Un exemplu banal: vine la terapeut o femeie abuzata fizic, sexual si verbal de sotul alcoolic si fara ocupatie, cu intentia de a deveni, cu ajutorul psihoterapiei, o sotie mai buna, mai capabila de a “ghici” dorintele sotuluiAceasta clienta doreste ca terapeutul sa o invete cum sa ii faca mai bine pe plac sotului, considerand ca in felul acesta, sotul o va iubi in loc sa o bata. Chiar daca terapeutului ii vine sa spuna "Femeie, nu iti dai seama ca ce vrei tu nu are nici un sens? Nu iti dai seama ca indiferent ce vei face, sotul te va abuza in continuare? Ce imi ceri e o prostie! Trebuie sa il parasesti inainte ca acesta sa te omoare!" terapeutul nu are dreptul sa spuna asa ceva. El nu poate hotari in locul clientului ce e bine si ce e rau pentru clientul respectiv. Si totusi, STIE ce e bine si ce e rau. Dar nu poate sa impuna altuia ceea ce crede el/ea. Trebuie sa ajute clientul sa descopere singur ce e bine si ce e rau. Va influenta un terapeut conversatia in directia emanciparii femeii din exemplul de mai sus in loc sa o invete "cum sa fie o sotie mai buna"? Fara doar si poate! Inseamna asumarea unei responsabilitati? Cu siguranta! Meseria asta nu se poate practica fara asumarea unor responsabilitati, fara constientizarea faptului ca terapeutul poate influenta in bine sau in rau viata un